Producerea propolisului se face în același timp cu cea a mierii și se realizează de către albinele specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 - 400 g de propolis, în funcție de regiune.
Este folosit de către albine în principal pentru astuparea diverselor crăpături din stup, dezinfecția celulelor în vederea depunerii puietului, în poleirea (acoperirea cu un strat fin) celulelor fagurilor şi a altor suprafeţe din stup.
- Propolisul are un miros specific, de terebentin;
- Se topește la temperaturi cuprinse între 80 - 104 grade Celsius;
- Se dizolvă în alcool;
Componenta principală a propolisului este dată de răşinile vegetale care sunt recoltate de pe muguri sau alte părţi ale unor specii vegetale cum ar fi: cireş, vişin, plop, castan, brad, molid etc. Albinele strâng propolis de diferite culori (galben, roşu, verde, brun etc.) şi îl transportă la stup cu ajutorul membrelor posterioare, ca şi polenul.
Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter cu o variabilitate foarte mare între rase şi chiar în cadrul raselor sunt colonii de albine care au aceasta însuşire mai pronunţată.
Recoltarea acestuia depinde şi de disponibilitatea acestuia în natură (regiuni bogate în specii care secretă aceste răşini) sau în funcţie de sezon - primavara şi toamna albinele colectează mai mult propolis.
Compoziție chimică
Propolisul este compus din rășini vegetale, balsam de diferite compoziții, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreții ale glandelor salivare ale albinelor.
Compoziția chimică reprezintă un amestec de substanțe, în special: derivații flavonici, acidul ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv și Gram negativ), ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermenți, microelemente (siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt, stronțiu), substanțe antibiotice, rășini, acizi aromatici, acizi. Compoziția propolisului variază în funcție de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, în medie, acesta conține 55% rășini și balsamuri, 30% ceruri și 10% uleiuri eterice, proporții care sunt asemănătoare pentru orice fel de propolis.
Cercetările au dus, după diferiți autori, la identificarea a 18 substanțe cu structuri chimice diferite. S-au descris: acidul cinamic si alcoolul cinamic, chrizina (Kustenmacher, Jaubert) și vanilina (Dietrich), izovanilina, acacetina, kaempferi-dina, ramnocitrina, quercitina, pinostrobina, oxidimetoxiflavona, dioxi-dimetoxi-flavona (Popravco si colab.). De asemenea si alte substanțe precum: acidul cafeinic, galangina, tectochrizina, izalpinina, pinocembrina prin utilizarea tehnicilor moderne de cromatografie, TLC, gaz-cromatografie etc. De asemenea s-a identificat acidul ferulic, ce se caracterizează printr-o acțiune antibacteriana (pentru bacteriile grampozitive si gramnegative) contribuind si la acțiunea bacteriostatica, manifestând totodată, într-un grad însemnat si o activitate anti aglutinantă.
La lista substanțelor bioactive se adaugă pe lângă auxine, tamine, flavonoide si microelemente precum: Ba, Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Ni, Al, Sr, Cr, Ag, Sn, Si, Mg, Ti. Numărul microelementelor găsite in propolis coincide cu cel găsit in mugurii de plop, ceea ce constituie o dovada certa in sprijinul teoriei despre originea propolisului care indica drept sursa a acestuia, exudatele rășinoase ale speciilor de plop. in propolis s-a identificat si o terpena din grupul cariofilenului (acetoxi-betulenol) si o aldehida cromatico-izovanilina.
