August

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pentru apicultor, august este o lună foarte importantă pentru că acum - in cuib - se declanşează creşterea albinelor care vor traversa perioada de iernare sau altfel spus în stupi începe formarea generaţiei care va ierna.

În luna august toata atenţia trebuie acordată pregătirii familiilor pentru creşterea albinelor de iernare, iar in acest sens calitatea si cantitatea hranei este primordială. Deasemenea, în lipsa culesurilor sunt necesare o serie de hrăniri suplimentare de stimulare - pentru stimularea pontei şi creşterea albinei de iernare în cantitate suficientă, iar spre sfârşitul lunii august şi jumatatea lunii septembrie trebuiesc efectuate hrăniri de completare în cazul rezervelor insuficiente.

Lucrări de executat in stupina

În această  perioadă se vor avea în vedere următoarele lucrări:

  • deblocarea cuiburilor;
  • lucrări de organizare a cuibului prin îndepărtarea fagurilor goi, descăpăcirea după diafragmă a celor cu miere puţină, echilibrare şi eventual completarea cu faguri cu miere de la alte familii mai puternice;
  • scoatem fagurii cu defecte si cei care nu corespund calitativ (cu celule de trântori etc.)
  • realizarea examenului clinic al familiilor de albine şi efectuarea eventualelor tratamente necesare;
  • stimulam ouatul matcii pentru ca familiile sa intre puternice in iarna ; aceasta operatiune se face prin deblocarea cuibului ; stimularea cu miere, sirop de zahar sau faguri cu putina miere care ii descapacim dupa diafragma ; folosind culesurile tarzii acolo unde este posibil;
     
  • întărirea familiilor slabe pentru a putea depăşi cu bine perioada de iernare;
  • eliminarea fagurilor cu miere de mană;
  • schimbarea mătcilor necorespunzătoare;
  • administrarea hrănirilor de stimulare pentru creşterea albinei de iernare;
  • strâmtorarea urdinişurilor în vederea evitării furtişagului;
  • se continuă lucrari de recoltare de propolis sau lăptişor de matcă;
  • o atenţie deosebită trebuie acordată infestării cu Varroa. Imediat după aranjarea cuibului se face tratamentul antivaroa cu Varachet, mavriol. Mulți apicultori preferă folosirea unor preparate antivaroa care cer un volum mic de muncă, fără a ţine însă cont de gradul lor de eficacitate.

Este bine să ştim că:

- sezonul apicol nu se încheie o dată cu terminarea unui mare cules, în august se află pe primul plan pregătirile pentru sezonul apicol activ al anului următor.
- toate lucrările fluxului tehnologic trebuiesc acum efectuate la timp, cu pricepere şi exigenţă maximă, aceasta garantând o bună traversare (fără pierderi) a sezonului rece şi un început bun în primăvara următoare.
- furtişagul în stupină reprezintă una dintre cele mai primejdioase stări în existenţa oricărei familii de albine putând determina diminuarea ei, a mai multor stupi sau a întregului efectiv. Deci se cere o maximă atenţie la prevenirea furtişagului sau, dacă fenomenul a apărut, el trebuie rapid şi energic combătut.
- pentru umplerea cu miere a unei singure celule albina trebuie să aducă de 17 ori nectarul în acea celulă.

Citit 181 ori Ultima modificare Vineri, 13 Mai 2016 11:14
Mai multe din această categorie: « Iulie Septembrie »