Martie

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Luna martie, prima lună calendaristică de primăvară, se caracterizează printr-o vreme în curs de încălzire, dar deseori foarte schimbătoare. Nu sunt puţini anii în care, în luna martie, ninge şi temperatura scade sub 0ºC. Oricum, ziua creşte până la a fi egală cu noaptea, iar condiţiile de climă fac posibilă apariţia primelor flori în special polenifere (ghiocei, brânduşe, viorele, urzicuţa, cornul, aninul, ulmul de câmp salcia căprească şi zălogul) fapt ce contribuie la o bună stimulare a dezvoltării familiilor de albine.

Lucrări de executat în stupină

  • stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire (în regiunile cu primăvară târzie);
  • efectuarea reviziei sumare de primăvară, în zilele călduroase cu peste 13ºC, cand se verifică prezenţa mătcii şi starea generală a familiilor de albine şi se execută o serie de lucrări pentru o bună dezvoltare a acestora: curăţirea fundurilor de stup, îndreptarea familiilor de albine orfane, unirea familiilor de albine slabe, completarea rezervelor de hrană la 6-8 kg pe o familie de albine, uscarea materialelor izolatoare, strâmtorarea cuiburilor la familiile slabe şi mijlocii pentru menţinerea căldurii;
  • un control mai amănunţit (revizia de fond) poate fi facută numai dacă temperatura exterioară atinge 20ºC şi nu există vânt. Se apreciază cantitatea de puiet, hrană şi modul de repartizare, se constată prezenţa şi calitatea mătcii observând puietul de toate vârstele, se curăţă fundul stupului şi se strânge cuibul la ramele cu hrană si puiet acoperite de albină. Familiile de albine nu trebuie sa fie descoperite mai mult de 10 minute;
  • completarea proviziilor se poate face cu rame cu miere de la rezervă sau de la familiile unde se apreciază că există un excedent;
  • variatiile mari de temperatura de la zi la noapte impun o protectie termica suplimentara pentru pastrarea caldurii mai ales în spatiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generata de albine pentru cresterea puietului este de aprox.+34+35°C. Umiditatea excesiva este daunatoare determinând sau favorizând aparitia mucegaiului, degradarea pasturii si alte necazuri;
  • apicultorii cu experienta stiu sa alterneze largirea cuibului cu strâmtorarea lui, utilizând rame bune de ouat concomitent cu o maniera de lucru cu cuibul strâns. Aceasta înseamna practic ca largirea periodica nu se face mai mult decât permite o buna acoperire cu albine a tuturor ramelor ce compun cuibul limitat de diafragma;
  • ținând cont de faptul ca sunt necesare 40 de zile pentru a obţine o primă serie de albine culegătoare, în scopul intensificării creşterii de puiet pentru valorificarea culesurilor intense (rapiţă de toamnă, salcâm) se trece imediat ce timpul se încălzeşte la stimularea familiilor de albine cu sirop de zahăr; pentru combaterea nosemozei, siropul poate fi preparat cu Protofil , conform prospectului;
  • tot în scopul intensificării creşterii de puiet pot fi administrate turtele proteice cu aprox 10 -20% polen din propria stupină (recoltat de la familii sănătoase şi conservat corespunzător) mai ales începând cu a doua jumătate a lunii martie când zborul de curăţire nu mai poate fi periclitat din cauza timpului nefavorabil;
  • asigurarea apei la adăpător în care poate fi dizolvată o cantitate de 5g sare/litru apă;
  • aplicarea tratamentelor necesare împotriva varoozei şi dacă e cazul (mortalităţi sau stări anormale fără cauză aparentă) se recoltează probe şi se trimit către analiză;
  • instalarea unei familii de putere mijlocie pe cântarul de control;
  • luarea de măsuri pentru preîntâmpinarea furtişagului.

In atelierul stupinei

  • curăţirea, dezinfecţia, repararea, recondiţionarea,vopsirea utilajelor de care va fi nevoie în sezonul activ care se apropie (centrifuge, bidoane, tăvi de descăpăcit, stupi, elemente de stupi ş.a.);
  • dezinfectarea stupilor şi a materialelor ce urmează a fi folosite în continuare este obligatorie măcar prin curăţarea (râcâirea) crescăturilor de ceară, a depunerilor de propolis, a petelor de diaree, mucegaiului etc. cu ajutorul dălţii apicole sau a unui şpaclu.

Este bine de ştiut:

- că mătcile devin apte pentru împerechere la 6-10 zile după eclozionarea din botci;

- că în mod normal schimbul albinelor bătrâne cu albinele tinere după ieşirea de la iernat se încheie spre sfârşitul lunii aprilie;

- că reformarea fagurilor din cuib se recomandă a fi făcută după ce albinele au crescut în ei 10-12 generaţii de puiet;

- se consideră familii de albine rezistente la iernat cele, care pe lângă mortalitate scăzută au şi un consum redus de hrană;

- că în mod normal, pentru a produce 1kg de ceară o familie de albine consumă o cantitate variabilă de păstură şi 3kg de miere.

- albinele melifere pot percepe substanţele aromatice în diluţie de 1:1000000 că pentru depunerea a 1 000 ouă în 24 h de către matcă familia are nevoie în fiecare zi de 40-50g apă;

- că primăvara devreme într-o familie puternică matca depune în fiecare zi până la 1200 ouă, iar în una slabă de 3 ori mai puţin;

- că temperatura optimă la care albinele secretă ceară este cuprinsă între 33-36oC.

- că cele mai bune vase pentru prelucrarea cerii sunt cele confecţionate din aluminiu sau inox.

Speciile nectaro-polenifere care înfloresc în luna martie :  
  Alunul (Corylus avellana), Aninul negru (Alnus glutinosa). Artarul american (Acer negundo). Banutei (Bellis perennis), Cais (Armeniaca vulgaris), Ghiocel (Galanthus nivalis). Mierea ursului (Pulmonaria officinalis). Piersic (Piersica vulgaris), Rachita (Salix viminalis), Salcie alba (Salix alba), Salcie capreasca (Salix caprea), Ulm (Ulmus campestris). Zambila (Hyacinthus orientalis). Viorea (Scilla bifolia), Zalog (Salix cinereea).

Citit 294 ori Ultima modificare Luni, 20 Martie 2017 07:12
Mai multe din această categorie: « Februarie Aprilie »