Acarioza

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Etiologie

Agentul patogen este un acarian microscopic, numit Acarapis Woodi, avînd corpul oval, de culoare gălbuie, prevăzut cu 8 picioare, acoperit cu numeroşi perişori şi despărţit printr-o dungă transversală în două regiuni distincte: cefalotorace şi abdomen. Masculul este ceva mai mic, avînd circa 100 microni lungime şi 60 microni lăţime, faţă de 150 microni lungime şi 90 microni lăţime cît are femela.

După împerechere, femela pătrunde în prima pereche a tranheelor toracice, unde depune un număr redus de ouă — maximum 10. Acarienii înţeapă pereţii traheali şi provoacă scurgerea hemolimfei, cu care se hrănesc. Cînd numărul paraziţilor a devenit prea mare şi hrana nu le mai ajunge, femelele părăsesc albina bolnavă şi se agaţă de altă albină. Ele caută să pătrundă repede în interiorul organismului, întrucît pe corpul albinelor viaţa lor durează, din lipsă de hrană, numai cîteva ore, iar într-o albină moartă maximum 48 ore.

Patogenie, transmitere, evoluţietracheal mite 7

Moartea albinelor se produce în majoritatea cazurilor prin asfixiere în urma astupării traheelor cu paraziţi şi cu crustele de hemoMmfă ce se formează la locul înţepăturilor. La producerea morţii mai contribuie, de asemenea, infecţiile provocate de microbii ce străbat mucoasa traheală lezionată, pierderea unei mari cantităţi de hemolimfă şi probabil toxinele eliminate de parazit.

Transmiterea acarienilor la alţi stupi şi la alte stupine se realizează prin albine hoaţe sau rătăcite, prin trîntori sau roiuri. Apicultorul poate şi el să contribuie la răspîndirea bolii, prin cumpărarea de familii sau mătci din stupine infestate, prin deplasarea stupinei contaminate în pastoral, prin unirea unor familii bolnave cu altele sănătoase.

Acarioza poate să evolueze sub o formă latentă, inaparentă sau sub o formă acută. Această formă depinde în primul rînd de puterea familiei, de condiţiile pe care natura sau apicultorul le oferă familiilor pentru a se putea dezvolta şi rezista la îmbolnăvire.

Evoluţia este influenţată şi de vîrsta albinelor, cele tinere fiind infestate în mai mare măsură decît cele vîrstnice. Acest fapt se explică nu printr-o preferinţă a acarienilor, ci prin greutatea pe care ei o întâmpină cînd vor să pătrundă prin stigmele unei albine bătrîne, orificii care se micşorează cu vîrsta şi care sînt mai bine apărate la albinele vîrstnice, prin întărirea perişorilor ce le înconjoară.

Un alt fapt care influenţează evoluţia bolii este sezonul. In timpul iernii viaţa albinelor este mai lungă şi oferă paraziţilor posibilitatea de a depune multe serii de ouă în aceeaşi gazdă. Totodată, ghemul de iarnă permite tratarea cu mare uşurinţă a acarienilor de pe o albină pe alta, în aşa fel încât în primăvară marea majoritate a albinelor mor, iar restul infestează puternic albinele tinere, pe măsură ce acestea eclozionează. In general, se consideră că dacă la intrarea în iarnă albinele sînt infestate în procent de peste 50%, familia nu mai are şanse să supravieţuiască. In cazul unei infestaţii de 10—20% boala evoluează sub o formă cronică, diminuând productivitatea familiei respective şi constituind o sursă de infestaţie pentru stupii şi stupinele din jur. In cazul cînd nu sunt tratate, aceste familii mor în iarna sau primăvara următoare.

Recunoaşterea acariozei numai după semnele clinice este destul de dificilă, avînd în vedere că simptomatologia ei poate fi întîlnită şi în alte boli ale albinelor. Există bănuieli în legătură cu prezenţa ei atunci cînd se constată primăvara depopularea unor familii, mortalitate în masă a albinelor, precum şi im mare număr de albine bolnave, care încearcă să zboare şi nu reuşesc, înaintează în salturi (amintind ţopăitul unei vrăbii), prezintă tremurături ale corpului, ţin aripile depărtate şi se adună în grupe mici înainte de a muri.

Acarioza 1

H. Wise şi C. R. Meyer din Brazilia au folosit o metodă vizuală pentru recunoaşterea acariozei. Recoltând albine (pentru diagnostic) de pe faguri (nu de la urdiniş), ei au observat că unele albine se comportă diferit faţă de celelalte, respectiv ele aveau aripile deschise, fără să prezinte alte tulburări de comportament. Mai mult, s-a constatat la a doua pereche de aripi o dislocare asimetrică şi anume, una din cele două aripi era orientată către spate, în timp ce perechea ei avea o poziţie normală. Din 300 albine care prezentau această anomalie, 248 (71%) au fost găsite la laborator infestate cu acarieni.

Un diagnostic precis poate fi pus numai prin examinarea la microscop a traheelor parazitate. În mod normal pereţii traheei sînt elastici,de culoare alb-sidefie. După circa 4 zile de la infestare ei îşi pierd elasticitatea, devin sfărâmicioşi şi încep să se înnegrească. În general, culoarea neagră a traheei este suficientă pentru punerea diagnosticului. Pentru mai multă siguranţă, traheele se recoltează, se pun între lamă şi lamelă şi se examinează la microscop. În cazul cînd sînt prezenţi, paraziţii apar perfect vizibili, în toate stadiile lor evolutive.

Combaterea acariozei se realizează prin sacrificare, transvazare şi tratament medicamentos. Sacrificarea sau distrugerea se aplică la familiile prea slăbite de boală, la cele în care acarioza este însoţită şi de alte maladii, precum şi la cazurile care apar răzleţ, într-un teritoriu considerat îndemn de boală.

Transvazarea a fost recomandată de cercetătorul cehoslovac Svoboda. Pornind de la faptul că puietul nu este parazitat, se preconizează ridicarea succesivă a fagurilor cu puiet căpăcit din familiile bolnave şi ducerea lor în stupi amplasaţi la mare distanţă, unde acest puiet urmează să eclozioneze, să primească măci tinere şi în final să formeze familii noi, neinfestate. Din familiile vechi se continuă cu preluarea puietului pe măsura căpăcirii lui, pînă cînd aceste familii devin prea slabe şi mătcile încetează ouatul; moment în care ele se distrug.

Tratamentul medicamentos se execută cu ajutorul unor substanţe chimice volatile sau fumigene; condiţiile fiind ca gazul sau fumul emanate de aceste substanţe să omoare paraziţii, fără a fi însă vătămătoare pentru albine, puiet, miere sau păstură.

Ţinînd seama de faptul că în momentul apariţiei semnelor clinice la unele familii, boala este prezentă sub o formă latentă şi în alţi stupi, este necesar ca toate familiile să fie tratate, atît în stupina afectată, cît şi în celelalte stupine aflate în raza de zbor a albinelor bolnave.

Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu măsuri preventive, care să împiedice răspândirea parazitului în restul familiei infestate sau recontaminarea stupinei după încetarea tratamentului.

Acarioza este o boală supusă restricţiilor sanitar-veterinare, apariţia ei într-o stupină atrăgând carantina acesteia pe o perioadă de un an de la vindecarea sau moartea ultimei familii bolnave.

Tratamente folosite pt combaterea acarapis woodi sau tracheal mites(paduchele traheal)
- acid formic(toamna)
- apiguard(thymol)
- camfor
- menthol cristale(primavara și toamna -50gr de cristale ținute în stup sus pe rame între 14-28 de zile cu reducerea urdinișului)
- folbex v a
- oil of wintergreen(methil salicicat cu formula chimica C8H8O5)

Sursă: Manualul apicultorului începător și profesionist

 

Citit 606 ori Ultima modificare Marți, 05 Iulie 2016 10:54
Mai multe din această categorie: Loca Americana »